Când se achită TVA la importul de servicii?

932

Art. 93 pct. 9) al Codului fiscal stabileşte că import de servicii reprezintă prestarea de servicii de către persoanele juridice şi fizice nerezidente ale Republicii Moldova persoanelor juridice şi fizice rezidente sau nerezidente ale Republicii Moldova, pentru care locul prestării se consideră a fi Republica Moldova.

Deci, pentru a determina dacă serviciile sunt sau nu supuse impozitării cu TVA urmează a se stabili corect locul livrării serviciilor.

Potrivit prevederilor art. 93 pct. 15) din Codul fiscal, locul livrării serviciilor se determină conform regulilor stabilite în art. 111 al Codului fiscal.

În art. 111 alin. (1) – (3) din Codul fiscal sunt stabilite tipuri de servicii și locul unde se va considera acestea ca fiind livrate.

Totodată, în baza prevederilor art. 111 alin. (4) din Codul fiscal, locul livrării serviciilor care nu au fost enumerate la alin. (1)–(3) se consideră sediul sau, în cazul în care acesta lipseşte, domiciliul ori reşedinţa persoanei care prestează serviciile respective.

Atribuirea serviciilor contractate de părți la cele indicate la art. 111 alin. (1) din Codul fiscal se realizează ţinând cont de Clasificatorul activităților din economia Moldovei (CAEM rev.2), aprobat prin Hotărârea Biroului National de Statistică nr.20 din 29 decembrie 2009.

Astfel, se vor determina serviciile care, conform art. 93 pct. 9) al Codului fiscal reprezintă import de servicii, impozitate cu TVA pe principii generale.

În cazul în care locul serviciului prestat de către nerezident, determinat în conformitate cu art. 111 al Codului fiscal, nu este Republica Moldova, acest serviciu nu reprezintă obiect al impunerii cu TVA și se va impozita, după caz, doar în țara nerezidentului.

Menţionăm că normele art. 111 au suferit modificări ce au intrat în vigoare la început de an, pentru a oferi o claritate în vederea tratării corecte atât de contribuabili, cât şi de funcţionari. În opinia noastră, prevederile actuale sunt mai reuşite decât cele din anii precedenţi.

Abonează-te la Tax Expert

LASĂ UN COMENTARIU

Lasă comentariul!
Lasă numele