De la an la an numărul milionarilor în ţara noastră creşte. Astfel, numărul persoanelor care au obţinut în anul 2017 venituri mai mari de 1 milion lei este de 537, dintre care 450 sunt în Chişinău.
Totodată, cei 537 milionari în total au declarat venituri de 1,28 miliarde de lei, iar impozitele pe care le-au achitat constituie 132,5 milioane de lei, ceea ce constituie circa 10 la sută din veniturile obţinute.
Numărul total al milionarilor în 2017 este 1792 de persoane, însă doar cei 537 erau obligaţi să prezinte Declaraţia cu privire la impozitul pe venit.
Cel mai tânăr milionar are doar 24 ani, iar cel mai în vârstă – 80 ani. 206 milionari au între 40 și 50 ani, 124 au între 30 și 40 ani, 121 au între 50 și 60ani, 71 au peste 60 ani şi 11 milionari au până la 30 ani.
Este de menţionat că în anul 2016 numărul milionarilor care au prezentat Declaraţia cu privire la impozitul pe venit a constituit 422 persoane. Prin urmare, pe parcursul unui singur an acest indicator a crescut cu peste 27%.
Aceste date au fost prezentate astăzi 24 mai 2018, de către Serghei Pușcuța, director al Serviciului Fiscal de Stat, în cadrul conferinței de presă: „Rezultatele prezentării declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2017”.
Abonează-te la Tax Expert