O nouă Hotărâre a Guvernului cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control

647
Forma CAS18-AN

Serviciul Fiscal de Stat prezintă spre consultare publică Proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor.

Proiectul respectiv are drept scop stabilirea normelor legislative, care vor reglementa efectuarea decontărilor în numerar prin diferite dispozitive electronice destinate pentru înregistrarea operaţiunilor de casă (în numerar și/sau prin alte instrumente de plată).

În prezent tehnologiile informaţionale moderne constituie unul din principalii promotori ai schimbărilor din societate şi mediul de afaceri. Fiind folosite pe scară largă atât la nivel individual, cât şi la nivel organizaţional, tehnologiile informaţionale moderne servesc ca un catalizator de creştere şi modernizare.

Dezvoltarea tehnologică accelerată a dus la generalizarea informatizării plăților și accesibilitatea serviciilor de plăți electronice pentru toate tipurile de utilizatori.
Pe larg se implementează instrumente de plăţi electronice on-line, atestând o tendinţă de creştere a numărului magazinelor electronice.

Astfel, prevederile legislaţiei în vigoare rămân în urmă de la dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, ceea ce creează impedimente la utilizarea noilor tehnologii.
Prin urmare, proiectul de Hotărâre conține prevederile care vor reglementa acceptarea utilizării diferitor dispozitive electronice (de tip: telefon mobil, tableta, precum şi altele asemenea, ce dispun de un program de aplicaţie dedicat şi identificabil), cu funcţii de maşini de casă şi de control.

Totodată, utilizarea diferitor dispozitive electronice va permite emiterea şi transmiterea, în cazul prezentării până la momentul achitării de către plătitor a datelor privind numărul de telefon sau adresa electronică, a bonului de casă/documentului fiscal în formă electronică la numărul de telefon sau adresa electronică prezentate.

Menționăm că odată cu aprobarea Hotărârii de Guvern noi va fi abrogată Hotărârea de Guvern nr. 474 din 28 aprilie 1998 cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cumemorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar.

Respectivul proiect poate fi examinat în detaliu conform linkului: PROIECT.

Abonează-te la Tax Expert

LASĂ UN COMENTARIU

Lasă comentariul!
Lasă numele