Ștampila nu mai este obligatorie! Companiile au dreptul de a alege dacă au nevoie de ea sau nu

580
Ştampila nu mai este obligatorie

Potrivit modificărilor operate în legislație prin Legea nr. 160 din  07.07.2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, în vigoare din 16.09.2016, întreprinderile și întreprinzătorii nu mai sânt obligați să dețină și să aplice ștampila proprie pe înscrisuri de orice natură. În cazul în care legislaţia prevede necesitatea aplicării ştampilei întreprinderii sau întreprinzătorului, cerinţa se consideră îndeplinită dacă înscrisul este semnat de persoana împuternicită de întreprindere sau de către întreprinzător.

Până la data de 16.09.2016, ștampila era obligatorie pentru înregistrarea companiei, iar costul acesteia era în jur de 500 lei, ceea ce constituia circa 30 la sută din costurile totale pentru inițierea unei afaceri în Republica Moldova.

Unul dintre argumentele acestei legi este și faptul că în ziua de astăzi ștampila nu mai este în stare să asigure siguranța contractelor și altor documente, devenind una dintre barierele netarifare pentru comerțul transfrontalier și îngreunează procesul exportului și de implementare a Acordului privind crearea zonei de de comerț liber, aprofundat și atotcuprinzător dintre Moldova și UE.

Menționăm că practica folosirii ștampilei nu mai este aplicată demult în țările Uniunii Europene. Cetățenii multor țări ale UE nici nu știu ce este o ștampilă.

Pentru o economie modernă, lichidarea ștampilei este un fapt binevenit, însă sunt în continuare necesare modificări legislative in ceea ce privește eficientizarea procesului de înființare a firmelor în vederea simplificărilor reglementărilor actuale.

Spre exemplu în Marea Britanie este posibilă înființarea unei firme în zece minute. De ce în era digitală nu ar fi posibil acest lucru și la noi, ținând cont și de faptul că numărul populației țării și media pe cap de locuitor a persoanelor juridice active sunt mult mai mici?

Abonează-te la Tax Expert

LASĂ UN COMENTARIU

Lasă comentariul!
Lasă numele