Astăzi în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 104 din 9 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative prin care în Codul fiscal au fost operate completări și modificări aderente lichidării entităţilor.
În acest sens, art. 12 din Codul fiscal s-a completat cu cu punctul 16) cu următorul cuprins:
“16) Plăţi la lichidare – plăţi în formă monetară şi/sau nemonetară, transmise asociaţilor / acţionarilor / membrilor / fondatorilor la repartizarea activelor agentului economic lichidat, după satisfacerea pretenţiilor creditorilor.”
La articolul 121 alineatul (3) din Codul fiscal va avea următorul cuprins:
„(3) Pentru agentul economic care a adoptat decizia de lichidare pe parcursul anului calendaristic, perioadă fiscală se consideră:
a) perioada de la începutul anului calendaristic până la data întocmirii bilanţului provizoriu de lichidare;
b) perioada de la începutul anului calendaristic până la data aprobării bilanţului definitiv de lichidare.”
Articolul 121 din Codul fiscal se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:
„(31) Pentru întreprinderile reorganizate, perioadă fiscală se consideră perioada de la începutul anului calendaristic până la data radierii întreprinderii din Registrul de stat.”
Cheltuielile suportate de agentul economic în legătură cu lichidarea sa se vor permite spre deducere, cu excepţia cheltuielilor/pierderilor ce ţin de reevaluarea activelor, de casarea activelor care nu pot fi lichidate, precum şi de casarea creanţelor care nu pot fi recuperate.
Potrivit noilor prevederi, în cazul plăţilor la lichidare, impozitul pe venit se reţine din diferenţa dintre suma îndreptată spre achitare şi valoarea nominală a cotei de participare în capitalul social al agentului economic aflat în proces de lichidare.
La articolul 113 din Codul fiscal, alineatul (2) se completează cu litera d) cu următorul cuprins:
„d) subiectul impunerii aflat în proces de lichidare nu a depus cererea privind anularea înregistrării ca contribuabil al T.V.A în legătură cu lichidarea pînă la începerea controlului fiscal.
Totodată, articolul respectiv se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:
„(6) În cazul lichidării, anularea înregistrării ca contribuabil al T.V.A. se efectuează în baza cererii depuse de contribuabil pînă la data începerii controlului fiscal în legătură cu lichidarea agentului economic. Dacă contribuabilul nu depune cererea respectivă pînă la data începerii controlului fiscal în legătură cu lichidarea agentului economic, anularea înregistrării ca contribuabil al T.V.A. se efectuează în temeiul alin. (2) lit. d).”
Codul fiscal se completează cu articolul 1881 cu următorul cuprins:
„Articolul 1881. Prezentarea dărilor de seamă fiscale și termenul de plată a obligațiilor fiscale în legătură cu lichidarea agentului economic
(1) Agentul economic aflat în proces de lichidare este obligat să prezinte în prealabil Serviciului Fiscal de Stat darea de seamă cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală stabilită la art. 121 alin. (3) lit. a) în termen de cel mult 5 luni de la data înregistrării dizolvării.
(2) Agentul economic aflat în proces de lichidare este obligat să prezinte Serviciului Fiscal de Stat darea de seamă cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală stabilită la art. 121 alin. (3) lit. b) în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării bilanţului definitiv de lichidare.
(3) Agentul economic aflat în proces de lichidare este obligat să prezinte Serviciului Fiscal de Stat toate dările de seamă fiscale cel tîrziu la data prezentării conform alin. (2) din prezentul articol a dării de seamă cu privire la impozitul pe venit.
(4) Dacă procesul de lichidare durează peste perioada anului fiscal în care a fost iniţiată procedura de lichidare, agentul economic aflat în proces de lichidare este obligat să prezinte darea de seamă cu privire la impozitul pe venit conform art. 83.
(5) Dacă în procesul de lichidare, pe parcursul anului fiscal, apare necesitatea de prezentare a unei dări de seamă fiscale corectate, aceasta va substitui darea de seamă anterioară pentru perioada fiscală respectivă.
(6) Termenul de plată a obligaţiilor fiscale, calculate în baza dării de seamă cu privire la impozitul pe venit, prezentată conform alin. (1) sau (2) din prezentul articol, se consideră data prezentării dării de seamă respective.
(7) Dacă în urma controlului fiscal se constată lipsa datoriilor faţă de creditori şi bugetul public național, precum şi lipsa activelor pasibile repartizării, darea de seamă privind impozitul pe venit prezentată în prealabil se consideră a fi finală şi se prezintă bilanţul de lichidare.”
Codul fiscal se completează cu articolul 2241 cu următorul cuprins:
„Articolul 2241. Controlul fiscal în legătură cu lichidarea agentului economic
(1) Serviciul Fiscal de Stat efectuează controlul fiscal în legătură cu lichidarea agentului economic în baza criteriilor de risc de neconformare fiscală în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data prezentării în prealabil a dării de seamă cu privire la impozitul pe venit.
(2) În cazul în care controlul fiscal nu este efectuat în termenul stabilit la alin. (1), obligaţiile fiscale înregistrate în contul curent al contribuabilului la data zilei imediat următoare expirării acestui termen se consideră recunoscute şi acceptate.
(3) Dacă agentul economic nu dispune de active pasibilerepartizării între asociaţi / acţionari / membri / fondatori, Serviciul Fiscal de Stat efectuează controlul fiscal cameral în legătura cu lichidarea acestuia în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data prezentării conform art. 1881 alin. (2) a dării de seamă cu privire la impozitul pe venit.
(4) În cadrul controalelor fiscale în legătură cu lichidarea, verificarea stingerii obligaţiilor fiscale ale agentului economic faţă de bugetul public național se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat prin recepţionarea informaţiilor în cauză de la autorităţile competente potrivit principiului ghişeului unic. Organele vamale, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi alte autorităţi sînt obligate să prezinte Serviciului Fiscal de Stat informaţia privind obligaţiile fiscale ale contribuabilului faţă de bugetul public național, privind contribuţiile de asigurări sociale de stat, primele de asigurări medicale, după caz, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data solicitării.
(5) În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data controlului fiscal efectuat conform alin. (1) şi (3) şi a stingerii de către contribuabil a tuturor obligaţiilor fiscale faţă de bugetul public național, Serviciul Fiscal de Stat prezintă informaţia cu privire la lipsa restanţelor contribuabilului faţă de buget către organul care a efectuat înregistrarea de stat a contribuabilului.”
De asemenea, Codul fiscal se completează cu articolul 227sup>1 cu următorul cuprins:
„Articolul 2271. Stingerea obligaţiilor fiscale în cazul lichidării agentului economic
(1) Obligaţiile fiscale ale agentului economic aflat în proces de lichidare, restante după lichidarea activelor, se sting de către asociaţi/acţionari/membri/ fondatori în limita răspunderii patrimoniale stabilite de legislaţie.
(2) Achitarea datoriilor faţă de bugetul public național de către agentul economic aflat în proces de lichidare se efectuează în ordinea de executare a creanţelor stabilită la art. 36 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
(3) Suma plătită în plus, apărută ca rezultat al achitării de către contribuabil a obligaţiilor fiscale, urmează a fi îndreptată la stingerea obligaţiilor fiscale prin compensare conform art. 175 din prezentul cod. Dacă contribuabilul nu are restanţe faţă de bugetul public național, suma plătită în plus se restituie contribuabilului conform art. 176 din prezentul cod.”
Noile prevederi menţionate au intrat în vigoare astăzi, odată cu publicarea Legii nr. 104 din 9 iunie 2017 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Abonează-te la Tax Expert