Scutirea organizațiilor necomerciale de plata impozitului pe venit

544
ONG scutite de impozit pe venit

O asociație obştească a fost înființată în anul curent. În ce mod poate beneficia aceasta de scutire de plata impozitului pe venit pentru anul 2018?

Modul de beneficiere de către organizațiilor necomerciale de scutirea de plata impozitului pe venit este prevăzut la art. 52 din Codul fiscal, potrivit căruia la organizaţii necomerciale sânt atribuite organizaţiile înregistrate în conformitate cu legislaţia în vigoare, şi anume:

a) asociaţia obştească – conform Legii nr.837-XIII din 17 mai 1996 cu privire la asociaţiile obşteşti;

b) fundaţia – conform Legii nr.581-XIV din 30 iulie 1999 cu privire la fundaţii;

c) organizaţia filantropică – conform Legii nr.1420-XV din 31 octombrie 2002 cu privire la filantropie şi sponsorizare;

d) organizaţia religioasă – conform Legii nr.125-XVI din 11 mai 2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie;

e) partidele politice şi organizaţiile social-politice – conform Legii nr.294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice;

f) publicaţiile periodice şi agenţiile de presă – conform Legii presei nr.243-XIII din 26 octombrie 1994 şi Legii nr.221 din 17 septembrie 2010 privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice.

Organizaţiile necomerciale sânt scutite de plata impozitului pe venit în cazul în care corespund următoarelor cerinţe:

a) sânt înregistrate sau create în conformitate cu legislaţia şi desfăşoară activitate în corespundere cu obiectivele prevăzute în statut, în regulament sau într-un alt document de constituire;
a1) activitatea economică prevăzută în statut, în regulament sau într-un alt document de constituire corespunde obiectivelor şi scopurilor prevăzute în statut, în regulament sau într-un alt document de constituire şi rezultă nemijlocit din acestea;

b) în statut, în regulament sau într-un alt document de constituire este indicată interdicţia privind distribuirea mijloacelor cu destinaţie specială, a altor mijloace şi venituri rezultate din activitatea statutară sau a proprietăţii între fondatori şi membri ai organizaţiei sau între angajaţii ei, inclusiv în procesul reorganizării şi lichidării organizaţiei necomerciale;

c) mijloacele cu destinaţie specială, alte mijloace şi venituri rezultate din activitatea statutară, proprietatea organizaţiei sînt utilizate în scopurile prevăzute de statut, de regulament sau de alt document de constituire;

d) nu folosesc mijloacele cu destinaţie specială, alte mijloace şi venituri rezultate din activitatea statutară sau proprietatea în interesul unui fondator sau membru al organizaţiei ori în interesul unui angajat, cu excepţia plăţilor salariale îndreptate în favoarea acestuia;

e) nu susţin partidele politice, blocurile electorale sau candidaţii la funcţii în cadrul autorităţilor publice şi nu folosesc mijloacele cu destinaţie specială, alte mijloace şi venituri rezultate din activitatea statutară sau din proprietate pentru finanţarea acestora.

Dreptul la scutirea de plata impozitului pe venit se realizează din data înregistrării organizaţiei la Ministerul Justiţiei.

Prin urmare, asociaţia obştească nou-creată va beneficia de scutirea de plata impozitului pe venit pentru anul 2018, fiindcă face parte din nomenclatorul organizațiilor necomerciale.

Menţionăm că în acest sens asociaţia obştească nu este obligată să depună cerere privind scutirea de plata impozitului pe venit la Serviciul Fiscal de Stat, după cum era prevăzut în trecut în art. 52 din Codul fiscal.

Abonează-te la Tax Expert

LASĂ UN COMENTARIU

Lasă comentariul!
Lasă numele