Ministrul de finanțe al Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a prezentat într-o conferință de presă schimbările care ne așteaptă în timpul apropiat în sistemul de impozitare.
Astfel, vor fi:
– anulate scutirile pentru parteneriatele publice-private;
– anulate tichetele de masă;
– anulate scutirile de impozite la jocurile de noroc;
– anulată cota TVA de 10% în sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) cu revenire la cota TVA de 20%;
– majorate accizele pentru unele cateogorii de produse de tutun (produsele de tutun tăiat fin destinat rulării și pentru produsele de tip heat-not-burn);
– majorate taxele pentru poluarea mediului, precum cea pentru plastic – care va creste cu 50%;
– anulate prevederile care interziceau efectuarea controalelor fiscale pentru perioadele de până la 01.01.2018;
– anulată scutirea personală pentru persoanele fizice cu venituri de la 20 mii de lei lunar sau 360 mii lei anual (deși 360 mii divizate la 12 luni fac 30 mii lunar);
– eliminată posibilității „de deducere” a sumei până la 500 de mii de lei la estimarea prin metode și surse indirecte a venitului impozabil, situația actuală fiind calificată de ministrul de finanțe drept „un soi de amnistie fiscală”;
– majorată creșterea de capital impozabilă de la 20% cât este în prezent până la 50% pentru persoanele fizice și 100% pentru persoanele juridice.
Scopul acestor modificări este de a majora Bugetul Public Național şi de a elimina anumite prevederi care favorizau doar o anumită categorie de cetățeni sau ramură a economiei. În plus, Natalia Gavriliţa a dat asigurări că salariile și pensiile vor fi plătite la timp și integral, iar cotele altor impozite și taxe nu vor crește.
O parte din propuneri într-adevăr sunt binevenite și ne rămâne să vedem varianta finală care va fi susținută de către Parlament.
Sistemul de impozitare se dorește a fi modificat de la 1 ianuarie 2020, lăsându-se astfel un răgaz entităților și cetățenilor pentru a se informa și adapta din timp noilor modificări ale legislației fiscale.
Abonează-te la Tax Expert