Politica fiscală și vamală 2020

532

Politica fiscală și vamală reprezintă un mecanism important de intervenție a statului cu scopul de a asigura nivelul necesar de venituri bugetare precum și în vederea impulsionării proceselor economice.

O politică fiscală și vamală eficientă presupune atingerea obiectivelor legate de obținerea veniturilor necesare finanțării cheltuielilor publice, redistribuirea veniturilor populației, precum și asigurarea unui suport pentru creșterea economică, accentul fiind pus în dependență de situația economică a țării și de politicile statului la etapa respectivă.

Principalele prevederi ale politicii fiscale și vamale 2020 sunt:
– Includerea unei norme care să prevadă expres dreptul agentului economic de a beneficia de deducere pentru plăți efectuate salariaților, sau în folosul acestora, din care au fost reținute impozite salariale;
– Permiterea la deducere a datoriilor în valoare de până la 1000 lei cu termenul de expirare mai mare de 3 ani;
– Aplicarea similar a facilităților acordate salariaților pentru cheltuielile suportate de angajator pentru hrană și transport organizat și asupra zilerilor;
– Abrogarea normei de limitare a deducerii în sumă de 200 000 lei pentru autoturismele procurate de agenții economici care nu sunt utilizate în procesul de producție și prestare a serviciilor;
– Includerea în lista veniturilor neimpozabile a sumelor achitate din Fondul de compensare a investitorilor;
– Modificarea tratamentului de impozitare a donațiilor;
– Extinderea dreptului de selectare și aplicare a regimului de deducere a amortizării în scopuri fiscale pentru activele imobilizate;
– Extinderea, cu 1 an, a scutirii de impozitul pe venit a dobânzilor bancare a persoanelor fizice;
– Scutirea de impozit pe venit a asociațiilor de coproprietari în condominiu;
– Substituirea bazei impozabile aferent regimului fiscal pentru agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (IVAO) din venitul operațional în venituri totale, cu excluderea unor categorii de venituri (subvenții, dobânzi, etc.);
– Modificarea termenului de achitare a TVA pentru serviciile importate la data de 25 a lunii următoare celei de efectuare a importului sau de achitare;
– Aplicarea taxării inverse pentru livrările de bunuri a agenților economici insolvabili;
– Aplicarea TVA pentru serviciile electronice prestate de agenții economici nerezidenți către populație;
– Aplicarea scutirii de TVA fără drept de deducere, la plasarea în regim de perfecționare activă a mărfurilor supuse accizelor, produselor zootehnice (carne), etc.;
– Scutirea de TVA fără drept de deducere la importul și/sau achiziția materiei prime, articole utilizate la producerea tractoarelor și tehnicii agricole;
– Modificarea termenului de achitare a accizelor cu stabilirea termenului de 25 a lunii următoare celei în care a fost scoasă marfa accizată din antrepozit;
– Extinderea bazei impozabile a accizei aplicată la valoarea autoturismelor importate prin aplicarea cotelor progresive;
– Anularea obligației de înregistrare a facturilor fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale;
– Unificarea termenului de declarare și achitare a impozitului pe bunuri imobiliare la data de 25 septembrie;
– Perfecționarea taxei pentru apă prin stabilirea obligației de achitare a taxei respective pentru subiecții care vor îmbutelia apa;
– Implementarea unoi nou regim fiscal pentru persoanele fizice care colectează produse agricole și obiecte ale regnului vegetal și le comercializează agenților economici;
– Scutirea de taxa pentru efectuarea procedurilor vamale a mărfurilor exportate prin trimiteri poștale a căror valoare nu depășește 1000 euro;
– Implementarea „Atestatului de origine” în calitate de dovadă de origine preferențială a mărfurilor;
– Implementarea „declarației furnizorului/declarației pe termen lung a furnizorului”;
– Introducerea unei norme prin care în cazul în care mijlocul de transport nu a fost scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit de legislație, iar acesta nu mai există, SV să încaseze drepturile de import sub formă de acciză stabilită pentru vârsta de 10 ani, majorată cu 50%.

Se preconizează ca în urma implementării normelor menționate se vor fi acumulate la buget venituri adiționale în sumă de 180 mln. lei.

Respectivul proiect poate fi examinat în detaliu conform linkului: Proiect.

Abonează-te la Tax Expert

LASĂ UN COMENTARIU

Lasă comentariul!
Lasă numele