Sancționarea nerepatrierii mijloacelor bănești

1976
Operaţiuni de import şi export

Poate beneficia entitatea de reducere în mărime de 50% a amenzii pentru nerepatrierea în termen a mijloacelor bănești? Dar în cazul în care înregistrează restanţe faţă de Bugetul Public Naţional?

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe nr. 1466-XIII din 29.01.1998 (în continuare – Legea nr. 1466-XIII din 29.01.1998), agenţii economici rezidenţi ai Republicii Moldova, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, sînt obligaţi să înregistreze în conturile lor din băncile licenţiate ale Republicii Moldova încasările de la export, sumele transferate în avans pentru importul neefectuat, să efectueze importul de mărfuri şi servicii în urma plăţilor pentru import sau să repatrieze mijloacele băneşti şi/sau materiale în urma altor tranzacţii economice externe (în continuare repatrierea mijloacelor băneşti şi materiale) în termenele stabilite în contractele de vînzare-cumpărare, barter, de export în regim de consignaţie – în termenul stabilit în contract, dar nu mai mult de 2 ani de la data expedierii mărfurilor respective sau efectuării plăţii pentru marfă.

Astfel, în cazul expirării termenului de repatriere, entitatea urmează a fi sancţionată pentru nerepatrierea în termen a mijloacelor băneşti, mărfurilor şi/sau serviciilor în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1466-XIII din 29.01.1998, controlul asupra repatrierii mijloacelor băneşti, a mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe se efectuează de către organele Serviciului Fiscal de Stat în timpul controalelor efectuate la agenţii economici, în modul stabilit de legislaţie.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 1466-XIII din 29.01.1998, constatarea încălcărilor şi aplicarea sancţiunilor pecuniare se efectuează de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat în baza rezultatelor verificării datelor privind nerespectarea de către agenţii economici a termenelor de încasare (repatriere) a mijloacelor băneşti şi a celor materiale. Amenzile se percep în lei moldoveneşti pe cale extrajudiciară şi se transferă la bugetul de stat.

Nerespectarea termenelor de repatriere a mijloacelor băneşti, a celor materiale şi serviciilor se sancţionează cu amendă, aplicată agenţilor economici, în proporţie de 0,1 la sută din suma (valoarea) mijloacelor nerepatriate pentru fiecare zi calendaristică de întîrziere.

Totodată, cuantumul amenzii nu poate depăşi 40 la sută din suma (valoarea) mijloacelor băneşti şi a celor materiale nerepatriate în termenele stabilite.

Referitor la acordarea reducerii contribuabilului la achitarea amenzii respective este de relatat faptul că potrivit prevederilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 1466-XIII din 29.01.1998, persoana trasă la răspundere pentru nerespectarea termenelor de repatriere a mijloacelor băneşti şi materiale beneficiază de o reducere cu 50 la sută a sancţiunilor pecuniare aplicate dacă respectă strict următoarele condiţii:
a) în termen de 3 zile lucrătoare de la data înmînării deciziei asupra cazului de nerespectare a termenelor de repatriere a mijloacelor băneşti şi materiale, stinge 50 la sută din sumele amenzilor calculate;
b) prezintă organului abilitat al Serviciului Fiscal de Stat documentele ce confirmă stingerea sumelor prevăzute la lit. a).
În baza documentelor prezentate conform lit. b), organul abilitat al Serviciului Fiscal de Stat, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, va adopta o decizie privind reducerea amenzilor în cauză cu 50 la sută.

Referitor la faptul beneficierii de reducerea amenzii cu 50% în cazul în care contribuabilul înregistrează restanţe la buget la impozite şi taxe, este de menţionat că Legea nr. 1466-XIII din 29.01.1998 nu stabileşte careva restricţii de la obţinerea reducerii respective în cazul înregistrării restanţelor.

Prin urmare, chiar şi în cazul înregistrării restanţelor faţă de Bugetul Public Naţional, entitatea poate beneficia de reducerea cu 50% a amenzii pentru nerepatrierea mijloacelăr băneşti, urmând a respecta doar prevederile menţionate mai sus (art. 5 alin. (8) din Legea nr. 1466-XIII din 29.01.1998).

În încheiere menționăm că potrivit Legii nr. 1466-XIII din 29.01.1998, nu sânt supuse sancţiunilor pecuniare sumele nerepatriate de la export-import provenite din tranzacţiile economice externe:
a) dacă acestea constituie plăţi prevăzute în acordurile interguvernamentale sau în contractele încheiate de autorităţile administraţiei publice centrale;
b) dacă, în decurs de 3 luni de la data expirării termenului de repatriere, partenerului extern i-au fost înaintate pretenţii şi/sau dacă, în termen de 6 luni de la data expirării termenului de repatriere, faţă de acesta a fost începută procedura judiciară sau de arbitraj – pe toată perioada examinării litigiilor în instanţele judecătoreşti/de arbitraj şi executării hotărîrilor emise;
c) dacă există reclamaţii privind cantitatea şi calitatea mărfurilor, prezentate de partenerii economici externi, în baza documentelor respective eliberate de autorităţile competente;
d) la livrarea pieselor de schimb şi componentelor pentru mărfurile exportate şi aflate în perioada de garanţie;
e) la exporturile temporare;
f) la returnarea de către nerezident a mijloacelor băneşti şi a mărfurilor neachitate, dar nu mai tîrziu de o lună de la data expirării termenului de repatriere;
g) în cazurile de forţă majoră confirmate de autorităţi competente;
h) în cazurile pierderilor suportate de agenţii economici în urma accidentelor rutiere confirmate documentar;
i) în cazul pierderilor suportate de agenţii economici în urma reducerilor de preţ al mărfurilor, confirmate prin documentele respective;
j) in cazul imposibilităţii repatrierii mijloacelor băneşti ca urmare a aplicării in ţările partenerilor economici externi a unor interdicţii nejustificate, confirmate prin hotărire de Guvern;
k) în cazul stingerii obligaţiilor contractuale până la expirarea termenelor de repatriere prin orice mijloace prevăzute de legislaţia civilă în vigoare, cu excepţia remiterii de datorie.

Deci, în cazul respectării de către entitate a cerințelor menționate mai sus, aceasta poate evita sancționarea pentru nerepatrierea în termen a mijloacelor bănești.

Abonează-te la Tax Expert

LASĂ UN COMENTARIU

Lasă comentariul!
Lasă numele