Ieri, 12 ianuarie 2018 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 7-17 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 164 din 29.12.2017 cu privire la lansarea în exploatare industrială a modulului “Contul unic” din cadrul SIA
“Contul curent al contribuabilului”.
Potrivit Ordinului a fost lansat în exploatare industrială modulul “Contul unic” din cadrul SIA “Contul curent al contribuabilului”, începând cu 2 ianuarie 2018.
În acest modul, contribuabilii pot genera un document de plată și își pot îndeplini obligațiile față de BPN.
Se estimează că modulul “Contul unic” va reduce esenţial costurile și timpul necesar pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale la BPN, contribuabilii economisind resursele financiare pe care până în prezent le achitau băncilor drept comisioane.
Contribuabilii vor alege ce impozit și taxă achită prin intermediul unei facturi de plată și suma totală o vor achita printr-un singur ordin de plată, la un cont unic în cadrul Trezoreriei de stat, iar Trezoreria de stat va face descifrarea și va redirecționa sumele către bugetele de toate nivelurile.
Ministerul Finanțelor, prin intermediul Trezoreriei de Stat, va asigura recepționarea și executarea notelor de plată generate din modulul „Contul unic”.
Abonează-te la Tax Expert