O persoană fizică cetăţean s-a căsătorit în luna aprilie 2018 cu un cetăţean al României şi ambii locuiesc în Republica Moldova. Are drept soţul nerezident la scutire personală şi poate oare soţul cetăţean al Republicii Moldova să utilizeze în anul curent la locul de muncă scutirea personală pentru soţul nerezident?
Potrivit prevederilor art. 34 in Codul fiscal, persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în mărime de 11280 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.
Totodată, art. 33 alin. (1) din Codul fiscal stabileşte că dreptul la scutirea personală îl are fiecare contribuabil persoană fizică rezidentă.
În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 5) lit. a) in Codul fiscal, persoană rezidentă este orice persoană fizică care corespunde uneia din cerinţele de mai jos:
i) are domiciliu permanent în Republica Moldova, inclusiv:
– se află la tratament sau la odihnă, sau la învăţătură, sau în deplasare peste hotare;
– este persoană cu funcţii de răspundere a Republicii Moldova, aflată în exerciţiul funcţiunii peste hotare;
ii) se află în Republica Moldova cel puţin 183 de zile pe parcursul anului fiscal.
Prin urmare, în anul 2018, soţul rezident va avea dreptul la scutirea suplimentară în mărime de 11280 lei anual pentru celălalt soţ, cetăţean al României în cazul corespunderii uneia din cerinţele menţionate şi evident cu condiţia că cel din urmă nu o va utiliza pentru veniturile sale.
Abonează-te la Tax Expert