Pot fi deduse lipsurile depistate în urma inventarierii?

654
Deducerea lipsurilor depistate la inventariere

În cadrul inventarierii efectuate la depozitul entităţii în luna decembrie 2016 au fost depistate lipsuri de mărfuri. Valoarea lipsurilor depistate şi suma TVA trecută în cont la momentul procurării lor au fost decontate în contabilitate la cheltuieli curente. Este în drept entitatea să deducă în scopuri fiscale cheltuielile respective la întocmirea Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) pentru anul 2016?

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.
Totodată, în conformitate cu prevederile pct. 39 lit. a) din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 77 din 30.01.2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sînt definite atît cu indici calitativi, cît şi cu indici cantitativi.

Astfel, entitatea nu este în drept să deducă în scopuri fiscale valoarea lipsurilor de mărfuri depistate la inventariere, deoarece aceste cheltuieli nu sânt ordinare şi necesare, dat fiind faptul că ele au apărut în urma unor evenimente care nu sânt caracteristice pentru activitatea de întreprinzător.

În ceea ce priveşte suma TVA aferentă mărfurilor depistate lipsă la inventariere menţionăm următoarele.

În baza prevederilor art. 102 alin. (4) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sânt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, pe valorile materiale procurate care în procesul activităţii de întreprinzător au fost sustrase sau au constituit pierderi supranormativ conform legislaţiei, precum şi pe valoarea care nu a fost supusă uzurii a mijloacelor fixe casate, nu se trece în cont şi se raportează la cheltuielile perioadei.

Articolul 30 din Codul fiscal care stabileşte restricţiile privind deducerea impozitelor şi taxelor nu prevede careva limitări pentru deducerea sumelor TVA pentru care nu se îndeplinesc condiţiile pentru trecerea în cont, iar conform p. 39 lit. p) din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit, în componenţa deducerilor se includ toate impozitele în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu excepţia impozitului pe venit.

Prin urmare, la întocmirea Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) pentru anul 2016, entitatea va avea posibilitatea să deducă în scopuri fiscale suma TVA aferentă lipsurilor de mărfuri depistate la inventariere, pentru care nu se asigură dreptul la trecerea în cont conform art. 102 alin. (4) din Codul fiscal.

Abonează-te la Tax Expert

LASĂ UN COMENTARIU

Lasă comentariul!
Lasă numele