Entitatea a prezentat declaraţia cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) pentru anul 2016 cu întârziere de câteva săptămâni. Ce sancţiuni îi vor fi aplicate entităţii în cazul respectiv?
Art. 83 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal stabileşte că sânt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit persoanele juridice rezidente, inclusiv cele specificate la art. 511 – 51sup>3 din Codul fiscal, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului.
În baza prevederilor 83 alin. (4) din Codul fiscal, declaraţia cu privire la impozitul pe venit se prezintă Serviciului Fiscal de Stat nu mai tîrziu de data de 25 a lunii a treia după finele perioadei fiscale de gestiune.
În conformitate cu prevederile art. 260 alin. (2) din Codul fiscal, prezentarea tardivă a dării de seamă fiscale se sancţionează cu o amendă în mărime de 200 lei pentru fiecare dare de seamă fiscală prezentată tardiv, dar nu mai mult de 2000 lei pentru toate dările de seamă fiscale prezentate tardiv.
Totodată, potrivit prevederilor art. 234 alin. (11) din Codul fiscal, amenzile prevăzute la art. 260 alin. (1), (2) şi (3) din Codul fiscal, nu se aplică în cazul în care nu apar obligaţii suplimentare privind impozite şi/sau taxe.
Prin urmare, în cazul dat pot fi 2 situaţii:
1. nu apar obligaţii suplimentare privind impozitul pe venit;
2. entitatea are obligaţii suplimentare privind impozitul pe venit pentru perioada 2016.
În prima situaţie entitatea poate fi sancţionată pentru neprezentarea în termen a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit, dacă nu apare obligaţia suplimentară privind impozitul pe venit.
În situaţia a 2-a entităţii îi va fi aplicată amenda menţionată în mărime de 200 lei şi calculată, după caz, majorare de întârziere.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 3011 din Codul contravențional, neprezentarea în termenul stabilit de legislație a dării de seamă fiscale se sancționează cu amendă de la 6 la 12 unități convenționale (de la 300 lei la 600 lei) aplicată persoanei cu funcție de răspundere.
Astfel, în ambele situaţii precăutate, persoanei cu funcţie de răspundere din cadrul entităţii (conducător, contabil etc.) îi va fi aplicată doar amendă contravențională pentru neprezentarea în termen a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru perioada anului 2016.
Abonează-te la Tax Expert