În anul curent data de 29 mai este ultima zi în care persoanele fizice mai pot prezenta declarația privind impozitul pe venit.
Potrivit Codului fiscal declaraţia persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit se prezintă nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune, însă în contextul declarării stării de urgență, prin Dispoziția nr. 3 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, termenul de declarare și achitare a impozitului pe venit pentru anul 2019 de către persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător a fost extins până la 29 mai 2020.
În conformitate cu prevederile art. 83 din Codul fiscal, dreptul de a prezenta declarația cu privire la impozitul pe venit o au toți contribuabilii, însă obligația de a depune declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit o au persoanele care:
• persoanele fizice (cetăţenii RM, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care au obligaţii privind achitarea impozitului;
• persoanele fizice rezidente (cetăţeni ai RM, cetăţeni străini şi apatrizi, inclusiv membri ai societăţilor şi acţionari ai fondurilor de investiţii) care nu au obligaţii privind achitarea impozitului, dar:
– direcționează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget;
– doresc să beneficieze la restituirea impozitului pe venit achitat în plus.
• persoanele fizice nerezidente care obţin venituri conform art.74 din Codul fiscal.
Cota de impozitare este de 12% din venitul anual impozabil, care se determină din venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de angajator, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi scutirilor aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislaţiei fiscale.
Scutirea personală pe care fiecare contribuabil o poate aplica la calcularea impozitului pentru 2019 este în sumă de 24000 lei. În cazul în care soţul (soţia) nu beneficiază de scutire personală contribuabilul poate aplica scutirea suplimentară, în sumă de 11280 lei.
Scutirea pentru persoanele întreţinute constituie 3000 lei pentru fiecare persoană întreţinută sau o scutire în mărime de 18000 lei pentru fiecare persoană întreţinută, invalid din copilărie.
Ca şi în anii precedenţi, Declaraţiile persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pot fi depuse la orice subdiviziune a Serviciul Fiscal de Stat, indiferent de locul de reşedinţă al contribuabilului sau online prin intermediul semnăturii electronice sau mobile.
De asemenea menţionăm că potrivit Codului fiscal, contribuabilul are dreptul să direcţioneze anual un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către beneficiarii desemnării procentuale, dacă nu are datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare. Desemnarea procentuală se aplică începând cu anul 2017 şi se efectuează numai prin prezentarea Declaraţiei privind impozitul pe venit.
Lista beneficiarilor desemnării procentuale poate fi accesată pe pagina web a Agenției Serviciilor Publice, www.asp.gov.md.
Abonează-te la Tax Expert