Prin Hotărârea Guvernului nr. 238 din 25 aprilie 2017 cu privire la modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 294 din 17 martie 1998 se modifică și se completează Hotărârea Guvernului nr. 294 din 17 martie 1998 „Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 406-II din 23 decembrie 1997” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 30-33, art. 288), astfel încât are loc comasarea facturilor și facturilor fiscale într-un singur formular de document primar cu regim special „factură fiscală”.
Astfel, începând cu 28 octombrie 2017, toate entitățile, indiferent de statutul privind TVA, vor utiliza în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special “Factura fiscală”.
Totodată, vă atragem atenţia că este permisă utilizarea formularelor tipizate de document primar cu regim special „factura fiscală” şi „factura”, executate tipografic, până la epuizarea totală a stocurilor aflate la entităţi şi Serviciul Fiscal de Stat, cu respectarea modului de completare a acestora în vigoare la momentul primirii lor.
Cât priveşte seria și diapazonul primite pentru imprimare de sine stătător a facturilor neutilizate până la 28 octombrie 2017, după data menționată, acestea devin nevalabile și nu vor putea fi utilizate pentru imprimarea formularelor tipizate de document primar cu regim special.
Potrivit noii Instrucţiuni de completare a facturii fiscale, factura fiscală este un formular tipizat de document primar cu regim special pe suport de hîrtie sau în formă electronică, care se utilizează în cazurile:
1) Livrării mărfurilor:
a) impozabile cu TVA conform prevederilor Titlului III al Codului fiscal;
b) neimpozabile cu TVA.
2) Prestării serviciilor şi executării lucrărilor:
a) impozabile cu TVA;
b) neimpozabile cu TVA.
3) Transportării activelor în cadrul entităţii dezintegrate din punct de vedere teritorial şi în afara entităţii fără transmiterea dreptului de proprietate.
4) Transmiterii activelor în leasing, arendă, locaţiune.
5) Refacturarea cheltuielilor compensate, în conformitate cu prevederile art.1171 alin. (10) din Codul fiscal.
La livrarea serviciilor, semnătura şi aplicarea ştampilei beneficiarului pe exemplarul facturii fiscale a furnizorului, în baza cărora sânt înregistrate veniturile, nu este obligatorie.
Pe exemplarul facturii fiscale a beneficiarului, în baza căruia sânt înregistrate cheltuielile şi costurile, semnătura persoanei responsabile şi, după caz, aplicarea ştampilei acestuia este obligatorie.
Abonează-te la Tax Expert