Trebuie declarată subdiviziunea în cazul încheierii contractului de depozit?

336
subdiviziunea în cazul încheierii contractului de depozit

O entitate „X” S.R.L. îşi păstrează mărfurile pe teritoriul altei entităţi în baza contractului de depozit. Despre acest fapt entitatea „X” S.R.L. nu a informat Serviciul Fiscal de Stat. Poate fi oare sancţionată în cazul dat aceasta pentru nedeclararea subdiviziunii?

Conform prevederilor art. 1086 din Codul civil prin contractul de depozit o parte (depozitar) se obligă să păstreze bunul mobil, predat de cealaltă parte (deponent), o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere.

Totodată, art. 161 alin. (8) din Codul fiscal stabileşte că, la adoptarea deciziei despre schimbarea sediului şi/sau despre constituirea subdiviziunii, contribuabilul, în termen de 60 de zile de la data dobîndirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune), informează Serviciul Fiscal de Stat despre schimbarea sediului său şi/sau prezintă informaţiile iniţiale, iar ulterior informează despre modificările cu privire la sediul subdiviziunii sale, precum şi despre sistarea temporară a activităţii subdiviziunii.

Menţionăm că potrivit prevederilor art. 255 din Codul fiscal, neprezentarea, prezentarea cu întîrziere sau prezentarea Serviciului Fiscal de Stat a unor informaţii neveridice despre sediul sau despre schimbarea sediului contribuabilului, al subdiviziunilor lui se sancţionează cu amenda de 4 000 de lei. Sânt pasibile de amendă subdiviziunile care corespund noţiunii indicate la art. 5 pct. 29) din Codul fiscal, conform căreia subdiviziunea reprezintă o unitate structurală a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (filială, reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reşedinţă de bază, care exercită unele din atribuţiile acesteia.

Prin urmare, entităţii „X” S.R.L. nu îi poate fi aplicată amenda în mărime de 4 000 lei pentru nedeclararea subdiviziunii, deoarece încheierea contractului de depozit nu presupune dobândirea dreptului de proprietate (posesie, locaţiune) asupra depozitului celeilalte entităţi, ci doar prestarea de către cea din urmă a unor servicii de păstrare a mărfurilor.

Abonează-te la Tax Expert

LASĂ UN COMENTARIU

Lasă comentariul!
Lasă numele