Astăzi e ultima zi de depunere a declaraţiilor pe venit

343

În anul curent data de 2 mai este ultima zi când persoanele fizice mai pot prezenta declarațiile privind impozitul pe venit pentru perioada anului 2018.

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr. 1164/1997 (în vigoare din 01.10.2018), perioada fiscală privind impozitul pe venit pentru anul 2018 se divizează în 2 etape distincte după cum urmează:
a) etapa I a perioadei fiscale 2018 este de la 1 ianuarie 2018 până la 30 septembrie 2018, pentru care se va determina venitul impozabil şi se va calcula şi achita impozitul pe venit conform normelor şi cotelor în vigoare pentru perioada 1 ianuarie 2018 – 30 septembrie 2018;
b) etapa a II-a a perioadei fiscale 2018 este de la 1 octombrie 2018 până la 31 decembrie 2018, pentru care se va determina venitul impozabil şi se va achita impozitul pe venit conform normelor şi cotelor în vigoare pentru perioada 1 octombrie 2018 – 31 decembrie 2018.

Deci, obligaţiile fiscale aferente impozitului pe venit se determină pentru fiecare etapă a perioadei fiscale în parte, pentru etapa I – conform situaţiei de la 30 septembrie 2018, iar pentru etapa a II-a – conform situaţiei de la 31 decembrie 2018.

Ca şi în anii precedenţi, Declaraţiile persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pot fi depuse la orice subdiviziune a Serviciul Fiscal de Stat, indiferent de locul de reşedinţă al contribuabilului sau online prin intermediul semnăturii electronice sau mobile.

De asemenea menţionăm că potrivit prevederilor art. 8 alin. (1), lit. d) din Codul fiscal, contribuabilul are dreptul să direcţioneze anual un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către beneficiarii desemnării procentuale potrivit art. 152 din Codul fiscal dacă nu are datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare. Desemnarea procentuală se aplică începând cu anul 2017 şi se efectuează numai prin prezentarea Declaraţiei privind impozitul pe venit.

Abonează-te la Tax Expert

LASĂ UN COMENTARIU

Lasă comentariul!
Lasă numele