De către Guvern, ieri 13 septembrie 2017 a fost adopată decizia privin majorarea salariilor de funcție a angajaților din sectorul bugetar, salarizați în baza Rețelei tarifare unice.
S-a propus ca salariul tarifar pentru categoria I de salarizare să fie stabilit în mărime de 1100 lei, sau cu 100 lei mai mult ca în prezent. Salariile de funcţie pe categorii de salarizare se vor majora progresiv, de la 100 lei pentru angajaţii salarizaţi pe categoria 1 de salarizare până la 200 lei pe categoria de salarizare 25.
Se estimează că de majorarea respectivă vor beneficia peste 120 mii de angajați din instituțiile de învățământ, cultură și artă, medico-sanitare și asistență socială, cultură fizică și sport, sfera științei și inovării. De asemenea, vor beneficia de salarii mărite și militarii, polițiștii și alți angajați din organele apărării naționale, securității statului și ordinii publice.
Majorarea va fi aplicată în două etape, pentru angajații instituțiilor de învățământ, inclusiv a școlilor sportive, începând cu luna septembrie 2017, iar pentru salariații din alte domenii de activitate – din data de 1 ianuarie 2018. Costul total al majorărilor constituie circa 337 milioane de lei pentru un an.
Documentul însă până a intra în vigoare urmează să fie expediat Parlamentului pentru examinare și aprobare.
Abonează-te la Tax Expert